Sunday 31 October 2010

Colier "Flori de gheaţă" - Vândut





Colier lung, realizat din flori din zale în îmbinare japoneză, lanţ în îmbinare japonez modificat, cipsuri de opalit (piatra lunii) şi accesorii argintii. Închizătoare tip toogle, argintie. Colierul poate fi purtat în mai multe feluri, fie cu florile pe mijloc, fie cu florile pe lateral, fie...cum vreţi voi.
Iar nişte flori de gheaţă se potrivesc cu o Regină a Gheţii...deci....Ice Queen de la Within Temptation.

Cercei "Lacrimi" - Vândut



Ideea cerceilor de mai sus am preluat-o dintr-o revistă cu modele de bijuterii peste care am dat întâmplător. Doar că în revistă erau mult mai lungi. Am folosit zale din sârmă de aluminiu aurie (diametru 5mm), sârmă de cupru aurie şi perle mici acrilice în formă de lacrimă. Tortiţele sunt placate cu aur.

Produsul poate fi comandat aici şi aici.
Deci, here comes the tears...

Cercei "Bobină" - Vândut



Vândut

Vândut.

Vândut.


Vândut

Cercei  mititei realizaţi din zale din sârmă de aluminiu culoarea cuprului (diametru 5 şi 8 mm), sârmă de cupru subţire pentru împletitură şi cipsuri de onix, opalit, aventurin şi ametist (în ordinea fotografiilor). Tortiţe din cupru.
Ei, şi bobinele merg bine cu ceva industrial...Tanzwut de exemplu.

Tuesday 26 October 2010

Cercei împletiţi. Realizaţi la comandă






O nouă aniversare, un nou motiv de meştereală. Cerceii i-am lucrat pentru o prietenă dragă şi intenţionez să încep o colecţie întreagă pe acelaşi ton.
Zale din aluminiu de culoarea cuprului, sârmă de cupru pentru împletitură, cipsuri de onix şi tortiţe placate cu aur.

Inel împletit - Colecţia personală





Am o pasiune pentru inele mari. Aşa că am zis să-mi fac unul pe care mi-l doresc de mult, mare şi încolăcit. Aşa a apărut modelul de mai sus. Sârmă de cupru şi mărgele acrilice.
Dacă există doritoare pot realiza ceva asemănător doar la comandă.
Şi ceva în ton, adică negru...Therion-Sitra Ahra



Semn de carte. Realizat la comandă

Aceeaşi Mărie cu altă pălărie aţi putea spune. Din nou am avut o doritoare pentru un semn de carte. Şi chiar îmi place să le fac şi a fost şi o ocazie să învăţ să fac nişte bucle duble. Sârmă de cupru şi cipsuri de opalit.

Cine vrea un pisi mic?

După cum probabil că aţi observat sunt o mare iubitoare de pisici. Asta nu înseamnă că restul regnului animal îmi este indiferent, dar dânsele sunt o mare slăbiciune. Acasă am doi minuni, Miţura şi Pitit, mamă şi fiică, iar la socrii mai avem 4 motani: Ghindă, Piticotea, Grasu` şi Marţolea. O să vii prezintă într-o altă postare mai pe larg.
Astăzi vreau să vă arăt două ghemotoace tare frumuşele care au nevoie de stăpâni. Raluca, colega mea de facultate, i-a găsit la gunoi şi, cum nu mai are unde să-i adăpostească, având deja alte pisici tot de pe stradă adunate, m-am gândit să o ajut puţin cu promovarea mâţilor simpatici.
Deci, ceva doritori?
Ah, puiuţii sunt momentan la Ploieşti. Aveţi datele Ralucăi în poza de mai sus.

Tuesday 19 October 2010

Colier-Choker "Lacrima de chihlimbar" - Vândut








Colier tip choker în îmbinare european 4 în 1. Sârma din care sunt confecţionate zalele are diametrul de 1,3 şi 1,5 mm, iar zalele au diametrul de 5 mm. Sârmei maro i-am adăugat un pandantiv acrilic, cu două feţe, în nunanţe de chihlimbar cu irizaţii albicioase. Colierul se închide cu o încuietoare lobster claw aurie. Conţine 152 de zale.

Produsul poate fi comandat aici şi aici.

Set "Mov regal" - Vândut








Set format din colier la baza gâtului şi cercei în îmbinare european 4 în 1. Am folosit sârmă cu diametru de 1,3 şi 1,5 mm pentru zale cu diametrele de 5, 7 şi 8 mm, în culorile auriu şi mov. Setului i-am adăugat sfere din ametist. Colierul se închide cu un cârlig auriu lucrat manual, iar cerceii au tortiţe placate cu aur.  Setul conţine 285 de zale.


Cercei indisponibili.

Thursday 14 October 2010

Colier "Verdele pământului" - Vândut








Colier format din 2  şiruri de zale în îmbinare bizantină din zale cu diametrul de 5 mm şi grosime de 1,5 mm şi un şir (cel central) din zale în îmbinare persană, cu diametrul de 6 mm din sârmă de 1,3 mm. Fragmentele de zale sunt unite cu cipsuri de aventurin. Închizătoarea în formă de S din sârmă de cupru şi împletitură tot din cupru, este realizată manual. Colierul este reglabil şi conţine 424 de zale.

Thursday 7 October 2010

Colier "Fucsia" - Vândut










Colier la baza gâtului, în îmbinare european 4 în 1, din sârmă de 1,3 mm. Diametrul zalelor: 5,7 şi 8 mm. Franjurii se termină cu câte 3 perluţe acrilice, una rotundă şi 2 în formă de lacrimă. Închizătoare tip cârlig realizată manual. Accesorii argintii. Conţine 143 de zale.

Produsul poate fi comandat aici şi aici

Wednesday 6 October 2010

Tutorial - Îmbinare European 4 în 1

Precizare: Cu acest tutorial nu încerc să reinventez roata. Ştiu că există multe variaţii pe această temă a îmbinării European 4 în 1 disponibile pe interent, iar această mică lecţie se vrea o completare a rubricii chainmaille a site-ului designerdebijuterii.com.

Materiale necesare: zale, cleşti. Eu am ales zale de două culori (negru şi cupru) pentru un contrast mai mare între rânduri. Zalele mele au un diametru de 8 mm. Pentru primul rând am folosit zale negre deschise şi zale culoarea cuprului jumătate închise, jumătate deschise.
 Îmbinarea permite folosirea oricărui diametru de za.
Pasul 1
Într-o za neagră deschisă se introduc 4 zale culoarea cuprului.
Pasul 2
Închidem zaua neagră.

În acest moment îmbinarea va arăta astfel (doar dacă zalele sunt aşezate corect).
Pasul 3
Fixăm perechea a doua pereche de zale culoarea cuprului între degetul mare şi arătător şi introducem o nouă za neagră.
 Aceasta va trece mai întâi prin zaua culoarea cuprului din partea dreaptă.
 
Apoi prin cea din stânga.
 

Dacă zaua a fost introdusă corect, îmbinarea va arăta aşa:
Dacă zaua nu este introdusă corect, îmbinarea arată aşa:

Deci, mare atenţie la orientarea zalelor. Cu puţin exerciţiu, acest aspect nu va mai fi o problemă.

Pasul 4
Pe fiecare parte a zalei negre introducem o za culoarea cuprului, închisă. Deci, o za pe partea dreaptă, o za pe partea stângă.


 
Închidem zaua neagră.
În acest moment, îmbinarea arată astfel:

 
Mare atenţie la orientarea primelor perechi de zale. Dacă ele nu sunt aşezate corect întreaga îmbinare va fi compromisă.

Repetăm paşii 3 şi 4.
Îmbinarea va arăta astfel:
 
înainte de închiderea zalei negre
 
după închiderea zalei negre şi susţinerea acesteia
Continuăm cu paşii de mai sus şi îmbinarea va arăta aşa.
Pasul 5
Acum vom începe să lăţim îmbinarea adăugând zale pe orizontal. Aşezată pe suprafaţa de lucru în poziţia corectă, fiecare za ne va arăta în ce sens trebuie crescut cu următorul şir. Astfel, dacă suprapunem ultimul şir de zale vom observa că fiecare za se suprapune parţial peste următoarea. Prin acest spaţiu va fi introdus următorul şir de zale.
 Aşezată, îmbinarea va arăta aşa (atenţie la orientarea zalelor):
Continuăm să adăugăm zalele negre până la capătul îmbinării. Dacă am început cu 5 zale negre, acest rând va avea şi el tot 5 zale.

Pasul 6
Continuăm să adăugăm un nou şir de zale, de data aceasta de culoarea cuprului.
Menţinem îmbinarea în exact aceeaşi poziţie ca la pasul 5 şi vom observa că prima za va fi introdusă în direcţie opusă celui de culoarea neagră.
Continuăm să adăugăm zale până la capăt. De această dată, rândurile de  culoarea cuprului vor avea câte 6 zale. Pentru a nu încurca zalele, introduceţile pe cele din capete la sfârşit.
Îmbinarea finală va arăta astfel:

Cercei din zale argintate, onix, flori din sticlă Cehia și perle - Zâna Umbrelor - Vândut

Rezervat. Onix tăios, flori de noapte și alb de perlă. Fii Zâna Umbrelor! Cercei din zale argintate, inoxidabile, discuri d...