Carte departe
(preluare cu acordul autorilor blogului http://dacica.ro/blog/?p=3750)
Buna sa va fie inima tuturor,
Nu stiu cum de m-am infiintat eu scrindu-va aceste randuri, dar uite ca se intampla si simt ca nu prea am avut de ales.
Textul acesta se refera la carti. Si marturisesc ca se refera la carti documentare. In fine, se refera la cartile editate de Editura Dacica.
Am fost mereu placut impresionat de faptul ca in cercul meu de prieteni si colegi se discuta cu pasiune despre istorie. Domnule, ca si cum la noi la români, istoria este subiect obisnuit pe ordinea de zi, ca vremea, ca sportul, ca politica. Imi amintesc cu placere cum am auzit o multime de bazaconii numai stand si ascultand discutiile de cele mai multe ori aprinse. Vedeti d-voastra, noi numai asa stim sa discutam istoria: aprins !
Si e firesc sa te aprinzi cand discuti in contradictoriu. Dar de ce in contardictoriu ?! De unde pana unde la niste oameni ca noi, atatea pareri si idei intr-un domeniu ca istoria ? De la o vreme imi inchipuisem ca asa o fi prin toata lumea. Apoi am putut vedea cate ceva de prin alte parti, de aiurea, si am constatat ca si asta ne deosebeste pe noi romanii de restul lumii.
Ma gandeam adesea in sinea mea: cati dintre noi au studiat indeajuns ca sa isi permita sa se ceara in discutie ?
Raspunsul l-am gasit abia de curand:
nu conteaza !
Noi din fire trebuie “musai” ne dam cu parearea si cu presupusul si mai ales o facem cu aprindere !
Dar sa fim cinstiti: gandindu-te prin ce hal de incercari a trebuit sa treaca “neam de neamul nostru”, atitudinea noastra fata de istorie este perfect normala.
Noi facem parte dintr-un neam care – veac dupa veac – a facut istoria. De obicei asta l-a impiedicat s-o scrie. Si a mai fost un obicei al pamantului, care cica zicea ca trebuie s-o tinem minte ! Cine scria ca sa nu uite, era luat in ras.
Apoi, o fi fost si sentimentul acela de gazda, de incapatanata statornicie. De ce si-ar nota Carpatii de cate ori ii bat furtunile ?!
Cu putine exceptii – care au fost cu adevarat dezastruoase – istoria romanilor pare sa fie un lung sir de “neplaceri” care insa au schimbat numai cu foarte putin naravul si obiceiul geto-dacului si romanului de mai tarziu.
Neitelegand initial si stiindu-ma cu musca pe caciula, bunul simt mi-a dictat sa ma tin departe de polemica. Si m-am tinut, cat m-am tinut dupa care m-am trezit si eu impartasind si imbogatind cultura universala a poporului acestuia in aceeasi maniera de bivuac.
Una e sa stai deoparte si alta e sa te bati cu romanii lui Traian, cu turcii lui Mehmet si Baiazid, cu rusii si cu nemtii deopotriva peste o masa plina de tacamuri si de ce nu, pahare cu vin.
Acest act are toate caracteristicile unui sport extrem ! Si iata-ma si pe mine la prima “saritura” gasindu-ma sa declar ca “
n-am fi fost noi românii de azi fara imperialii lui Traian de odinioara”. Am zis si eu ce-am crezut din ce-am citit pana atunci ca doar nu ma adresasem Academiei Române !
Doamne-Doamne, cata indignare am putut sa creez la o masa in mijlocul apelor, departe de casa !!! Inconstient, ma adresasem unui for mult mai temeinic in existenta lui: Academia Românilor.
Ei bine, impotriva “directiei oficiale” colegii mei mai trecuti prin viata, erau unanim de acord si impotriva a ceea ce era o directie veche si trasata initial de Scoala Ardeleana, la care numai intamplator aderasem.
Cu alte cuvinte, cu acea ocazie s-a reluat polemica dintre PB Hasdeu cu Scoala Ardeleana. Si anume, daca pierit-au, sau nu, dacii?
Eu sunt incredintat acum, ca acea dicutie a lasat urme adanci in mine si mai sunt incredintat ca ideile dezbatute atunci n-au venit toate din carti, ci mai ales dintr-un for interior al unor oameni care au trait, simtit, vazut si interpretat cu bunul lor simt, ceea ce astazi nu se mai poate citi decat printre randuri.
Am mai realizat deci ca indiferent cat de ipocrit textul unor publicatii, se pare ca românii stiu si pot sa-si recunoasca istoria din orice context. Asta nu tine de paranormal, ci de o cultura de familie, care “stie ea mai bine” si-i este perfect indiferent daca s-a pierdut cartea de istorie.
Dreptatea este de partea lor si ei o stiu cu o certitudine care dezarmeaza pur si simplu. Straduinta si cautarile mele nu au facut decat sa confirme si sa reconfirme ceea ce ei stiau deja.
Dar de ce m-am obosit sa caut si cum am am ajuns la aceste concluzii? Am fost motivat de certitudinea din inimile colegilor mei. Asta mi-a alimentat indoielile si m-a facut sa urmaresc originea surselor care ar concura cu spiritul ideii care ma preocupa. Sursele nu sunt bogate si de aceea cu atat mai mult foarte pretioase.
Si n-ati fi aflat niciodata, daca un alt imbold nepravazut, mult mai recent, nu m-ar fi obligat sa va impartasesc.
Una dintre surse se numeste Editura Dacica.
Am cumparat cateva dintre cartile editate de ei apeland la sit-ului edituri, dar si direct, cu ocazia targurilor de carte.
Un stand modest…Cum adica? In mintea mea ma asteptam sa-i string mana lui Burebista insusi !
Si totusi, aici, scrie sinteze originale si magistral documentate, coaguleaza ideile mari care prematur si pe nedrept au fost date uitarii, scotocind in lucrarile titanilor istoriei Romaniei asa cum au scris ei nealterat in perioada interbelica; amendeaza ipocrizia oportunistilor care cauta avantaje financiare terfelind memoria inaintasilor nostri si cate si mai cate…
In fine va intrebati cine Doamne iarta-ma isi mananca sufletul cu asa ceva: ei bine, sunt Doamna Aurora Petan si Editura Dacica.
Pe Aurora Petan o cunoasteti deja din multele interventii pe care le are in Formula AS si pe care sunt sigur ca le-ati citit deja macar odata chiar si din intamplare.
Eu m-am gasit intreband si am aflat ca aceasta editura este tinuta de doi voluntari (?!?)
Niste oameni care vin cu bani de-acasa pentru chiria sediului, leasing-ul masinii editurii si alte distrageri de atentie. Acesti oameni au ajuns sa se imprumute cu bani de la parintii poate pensionari ca sa tina editura in picioare:
O editura dedicat romaneasca, condusa in spiritul de sacrificiu al inaintasilor de care se ocupa sa ni-i prezinte atat de obiectiv si nealterat.
O editura care ne hraneste spiritual pe noi, este asediata si in prag de capitulare in fata prozaicului cotidian.
De ce ne-ar pasa ? Pentru ca vrem sa existe !
Pentru ca refuzam s-o sacrificam ofranda unei economii de piata pe care nu ne-o dorim asa cum este si in care regulile unui joc invatat de colegii nostri europeni care l-au jucat netulburati dupa al doilea razboi mondial, nu ni se potrivesc si noua.
Faceti bine si intrati pe sit-ul editurii ca sa goliti stocul de carte ! Sa fie acesta numai inceputul ! Si sa le re-editam la anul !
Faceti-o nu pentru ca spun eu, ci de dragul vostru si pentru ca veti avea la ce sa va ganditi mai apoi, in urma lecturilor care sunt inestimabile.
Cine sunt eu sa scriu, sa cer ? Sunt nimeni si fara nici o putere asupra deciziei voatre. Nimeni suntem cu totii pana cand dintr-o data incetam sa mai fim nimeni si ne recunoastem intre noi ca fiind cineva. Cineva care poate face ceva !
Acesta nu este un mail de trimis mai departe la zece prieteni, numai asa, pentru ca nu ne doare mana.
Este un mail pe care vi l-am trimis eu, Nichita, asa cum ma stiti cu totii, si nu inseamna nimic mai mult decat am lasat sa sa intrevada.
Este totusi un motiv pentru care fiecare dintre voi a fost salvat in lista mea de prieteni si care nu este o simpla baza de date pe care am facut-o, pentru ca nu m-a durut mana ! Voi toti aveti mandat sa faceti cum credeti de cuvinta pentru ca am toata increderea in discernamantul vostru si tot la voi mi-e si nadejdea.
Oricat de degajat as incarca sa par, imi mintea mea s-a cristalizat un adevar:
oameni buni, noi daca lasam sa moara Editura Dacica, suntem niste ridicoli !
Nichita Ioan Sutu
La Dacica găsiţi carte bună şa preţuri şi mai bune, acum de sărbători. Un motiv bun să ne întoarcem la lcetură, dar şi să mai dezbatem anumite etape din istoria noastră.
Lectură plăcută!
