Tuesday 13 March 2012

Detergent de rufe pe bază de săpun natural de la Jovis


Când s-au anunţat înscrierile pentru campania de testare pentru Detergentul de rufe pe bază de săpun natural de la Jovis nu am putut să nu mă înscriu. Şi am avut norocul să şi intru pe lista celor care au primit spre testare o mostră de detergent. Pentru că este primul detergent cu ingrediente naturale pe care îl încerc, să vă povestesc câte ceva despre el.

Detergentul conţine: săpun natural (uleiuri saponificate de cocos, măsline şi floarea soarelui), carbonat de sodiu şi bicarbonat de sodiu.

Am primit o mostră cu 60 g de detergent, cantitate suficientă pentru 3 spălări. Deci, pentru o spălare sunt necesare doar 30 g de detergent. Poate fi folosit atât pentru spălare manuală, cât şi în maşina de spălat, fie în recipientul pentru detergent, fie adăugat direct în cuvă.
Detergentul are o granulaţie mică, până la foarte fină, are culoare albă şi nu are miros.
L-am adăugat în recipientul pentru detergent şi am folosit în loc de balsam, oţet alb. Aceasta pentru 2 spălări. Pentru a 3 a spălare am folosit balsam de rufe.
Spală bine, lasă rufele moi şi cu miros de "curat". Dacă aş fi avut cum să le usuc afară sigur aş fi fost şi mai încântată de lipsa de miros sintetic. Iar mirosul de oţet nu se simte deloc, asta dacă nu exageraţi cu oţetul adăugat pentru clătire. Am avut aceleaşi rezultate bune şi când am folosit balsam de rufe. Are ceva probleme în îndepărtarea petelor vechi şi uscate, dar Jovis ne promite şi pudră de albire naturală, aşa că există ac şi de cojocul petelor mai încăpăţânate.
Personal sunt mulţumită de acest tip de detergent. Este foarte econimic, curăţă bine şi face exact ce face şi un detergent din comerţ. Aş vrea şi ceva parfum în el, dar fiind încă în stadiul de testare, sigur vor apărea şi variantele mirositoare.
Aşa că aştept cu interes apariţia în magazinul Jovis.

1 comment:

  1. oaaaaa fara miros????? trebuie sa vad si eu despre ce e vorba. eu nu suport detergentii tocmai din cauza mirosului.. si m-am cam saturat sa spal la mana... asa ca daca e doar cu ce spui ca e in el... pentru mine ar fi un vis..:D
    merci Ioana pentru articol!

    ReplyDelete

Any comments? Please do!

Cercei din zale argintate, onix, flori din sticlă Cehia și perle - Zâna Umbrelor - Vândut

Rezervat. Onix tăios, flori de noapte și alb de perlă. Fii Zâna Umbrelor! Cercei din zale argintate, inoxidabile, discuri d...