Tuesday 25 February 2014

Semn SPRE Carte - Întâlnire între două personaje literare

S-au întâlnit undeva la mijloc. Prusia nu mai există de mult ca stat, pe când Turcia și-a păstrat o parte din teritoriile vechiului Imperiu Otoman. Mehmed era mândru că orașul pentru care luptase și pe care și-l dorise sub stăpânire cu atâta ardoare era încă al poporului său. Dar și mai mândru era că îi putea ațâța orgoliul lui Bismarck arătându-i că vrerea lui nu a fost efemeră și că el, Mehmed, a rămas în istorie ca și cuceritor al Imperiului Bizantin. Vanitatea lui era la cote ridicate gândindu-se că au trecut câteva sute de ani fără ca ghiaurii creștini să mai fi pus mâna pe Constantinopole. Fața îi era impasibilă, dar mintea exulta, doar gândindu-se la capitularea acestui oraș de ale cărui ziduri a trecut așa de greu. Iar acest ghiaur impasibil credea că faptele lui pot fi mai presus decât cele ale lui Mehmed?

Bismarck își privea laconic interlocutorul. Tânărul Mehmed îi trezea sentimente contradictorii. Dar, nu putea trece peste disprețul pentru acest tânăr ale cărui fapte de arme și ambiții răsturnaseră un imperiu. Cum putea, totuși, să creadă Mehmed că el, Bismarck, a rămas în istorie doar datorită ambiției sale? Datorită ei a refăcut un imperiu! Datorită ei a rămas în istorie ca și ”Cancelarul de Fier”. Da, Imperiul german nu mai există, dar teritoriile unite de el încă își păstrează poziția geografică. Cu ce e mai prejos Germania decât Turcia?

Mai bine de 400 de ani îi despart, dar firile lor sunt atât de asemănătoare.

 Otto von Bismarck                                           Mehmed al II lea                                       

Un exercițiu de imaginație pentru Semn SPRE Carte. O întâlnire între două personaje cheie din cărțile lui Vintilă Corbul, ”Uragan asupra Europei” (scrisă împreună cu Eugen Burada) și ”Căderea Constantinopolelui”.                

No comments:

Post a Comment

Any comments? Please do!

Cercei din zale argintate, onix, flori din sticlă Cehia și perle - Zâna Umbrelor - Vândut

Rezervat. Onix tăios, flori de noapte și alb de perlă. Fii Zâna Umbrelor! Cercei din zale argintate, inoxidabile, discuri d...